Un arhitect

Credeam că sunt arhitectul
drumurilor mele
fără ținte,
erai doar una din țintele mele
fără drumuri,
fără căi de acces,
aruncam cu idei tâmpite
înspre tine,
se așterneau în fața ta
precum fulgi de zăpadă pe solul cald,
lângă pereții tăi fierbinți...

inima mea tânără bate obosită,
buzele tale umede se usucă pe buze...
mâinile tale nu mai sunt libere,
sânul stâng e mai lăsat...
sunt liber să aleg,
liber să mă pierd...

Continuum

conduc un compas străin
într-o misiune imposibilă,
încercând să desenez un cuplu ...
motor...

cu mâinile însetate de speranță,
adun fiecare riglă rătăcită,
fiecare caiet cu pătrățele...

continuu incoștient
să pulsez...
să respir...
să cred...
să traspir...

mă conduce un compas
mult prea cunoscut buzelor mele,
o dorință aprinsă
ca o țigare pe piele...

sunt captiv contradicțiilor
mele obișnuite,
sunt liber
pentru că continuu coștient
să doresc,
să respir...

Alea jacta est!

Pășesc amortizat de gânduri străine de mine de mâine,
de mine de ieri,
sunt un miner,
săpând nesigur în inconștient,
sunt stăpânul prezentului meu latent,
trec prin drumuri viscerale
secționate  de sclipiri inerte
ale ochilor tăi nestatornici,
clonez abătut rânduri cu nepăsare
în speranța că nu-mi va mai păsa...