Stau cu spatele la pomul meu
crengile sale, căi ale posibilităților,
mai îndrăznețe , mă bat insistent pe umăr,
radical, rămân indiferent.
sunt rădăcina timpului pierdut
și vreau să urc,
nu înainte de a fi analizat fiecare frunză,
fiecare ram.
mugurii supuși îmi oferă harta deziluziilor
și a speranțelor deșarte,
odată plecat, nu mă voi mai întoarce
până ce nu voi fi ajuns în vârf.
2011-01-05
Copacul vietii
2011-01-05T17:51:00+02:00
DEC.I
poezie|
Postări populare
-
Nu am mai scris de mult, Deci a revenit timpul să îmi definesc cuvintele, Ideile care îmi bântuie spiritul sărac de ceva vreme, Pr...
-
ațipit cutremur perna udă, mirosul tău se-aude din cearșaf, adorm târziu, nu dorm deloc, am ochii vineți de nesomn, dar nu...
-
Mă plimb tăcut pe perna mea, gîndesc liniar... aud șoapte scurte, dar ești departe... sunt doar urme de tine peste tot, umbre ale s...
-
Îmi simt inima într-un subcircuit continuu indus de șocul volumului de electroni estompați de furia gândurilor tale, îmi aud gânduril...
-
Te urmaresc ...din umbra, De-ai fi... Iti aud cantecul pielii ce-mi mangaie mana, Simt mirosul buzelor ce-mi asteapta buza, Vad frea...