mergeam fidel la copacul cel mare din livadă,
pierduți ca doi copii în vraja vieții,
în toiul nopții nu era nimeni să ne vadă,
departe ...
în frunzele uscate ale timpului
ne scriam pașii...
acum,
ancorați în grijile unui mâine,
îmi citesc zilele ce trec
la sfârșitul săptămânii,
precum o carte
își citește cuprinsul...
pierdute
rândurile pline de secunde, clipe,
greu au trecut,
povestea mea a devenit cu totul
un cuprins.
