îmi însoţesc credinţa,viaţa şi voinţa.
Sunt un simplu vânător al absolutului
ce-şi mestecă timpul analizând oglindirea
unei poame dulci şi seacă.
Vântul îmi numără , şiret, firele de păr,
se-ascunde obtuz în chipul tău
şi-ţi conturează buzele nepăcătoase, încă...
Soarele-mi adoarme mâinile la gâtul tău ,
leagăn al glasului vital ce-mi mângâie timpul.
Cu corzile rupte, cu sufletul spart
îmi caut sfârşitul tânăr în jurul bustului tău.
Încă îmi mai ademeneşti proiecţiile camerei obscure,
în rame târzii îţi fotografiez mişcările potrivnice
şi le ignor în oboseala unei călătorii de amor.
Bătăile inimii scad, mai rare decât ale unui ceas
intrat în amorţeala timpului pierdut.
Mi-ai dat sens,direcţie, culoar, dar mi-ai furat
mingea cu ochii tăi sclipitori, înşelători,
alerg fără ţintă prin labirintul meduzei.
