nesecate de răutatea lumii,
primitiv, visând la pace,
sacrificii, vestigii, minuni,
visele lumii adunate în creierul pruncului,
doarme liniştit, coroana atârnă...
visează neatins de grija de mâine,
lumea poleită cu ochii lui timizi
îl respinge în aplauze,
visa şi a rămas un vis,
pace? bucurie?
vlăstare ale speranţei,
muguri de pace îi inundau neuronii.
Visul lui a avut ip-ul meu aseară.
Scaraoţchi privea fiţos uşile sparte,
toţi plecau, el rămâne...
şi Iisus.
