înnecat în deșertul timpului
am adormit... titanic...
asemeni unei fiare
în secetă,
nevoită să consume
hoituri.
fug încet prin pădurea
inimilor frânte
în căutarea unei inimi
destul de neagră
încât să o poată colora pe-a mea.
pentru că pentru mine
ești ca un boboc
de floare
ce se încăpățânează
să nu înflorească.
Subțire
glasul timid al tăcerii
îmi agită calmul
în cutremurări scurte de conștiință,
în bătăi scurte
de tobă
inima-mi îți cântă
plecările dese din spațiul comun,
încălcând granițele orizontului,
în surdine cântul lui David plânge...
