Inimă de lemn

sunt un copac,
cu coaja caldă...
nu ard,
știu că nu îmi poți atinge miezul
fără să mă rănești...

acum...
tu mă poți răni ...
rădăcinile au amorțit în așteptarea ta...
visele mugurilor mei
se înpotmolesc în lipsa luminii tale...

frunzele ascund mirosul florilor
de teama unei invazii
a altor albine ...

spiritul se avântă șocat
în extremitățile coroanei...
plantele se sperie de umbra uscată
în plină zi tropicală...

sunt adăpost al leilor de stradă,
aștept desculț ...
aștept...
îmi etalez falnic slăbiciunea...

sunt doar un străin printre oameni cunoscuți...
departe de rădăcinile lor,
feriți de umbra mea,
împărțim un soare...

picături rare de ploaie îmi doboară protecția frunzelor,
vesele au uitat de vânători...
mă ascund în scutul de apă
până la apus...