Poate ți-am arătat cumva
teama ciobită de a nu te pierde,
acum mă scuz nătâng în asfințit...
încercând să nu mă mint.
Dar ..
conectat la vocea ta funcționam simpatic,
uitasem mecanica zilei de muncă...
te-am transformat treptat în muza mea
și-am devenit apatic...
deșir firele timpului trecut,
cuvinte,
fraze,
pagini întregi îmi cântă puternic gândurile,
îți descopăr frumusețea în timp ce plec,
m-am pierdut de-atâtea ori în gânduri aproape de gura ta,
mi-am găsit confort în mâna ta,
dar știu că nu mă voi întoarce...
vasele de sânge
pulsează veninul gravid al zilelor ce vor veni,
șoapte ale viitorului
îmi întunecă drumurile spre trecut
cu lacrimi scurte,
ude,
se acoperă urmele pe jumătate șterse
aștept ...
fără să privesc,
să deschizi din nou poarta ...
uitată voit jumătate deschisă,
aștept să uit...
