Înnot abrupt prin gânduri și sprâncene,
îmi tremură glasul,
îmi plâng tâmplele în
ciuda lipsei unei soluții ...
îmi scurg ochii în aceste rânduri
de teamă că le voi ține ascunse în mine,
se-ntind cuvinte furioase
între urechi.
sunt imperfect și asta e tot ce vreau să fiu
în ochii tăi măzgăliți cu raze de grandoare,
se-adună iarăși în picioare avântul unui nou sfârșit,
prilejul unui început.
Postări populare
-
Nu am mai scris de mult, Deci a revenit timpul să îmi definesc cuvintele, Ideile care îmi bântuie spiritul sărac de ceva vreme, Pr... -
te-ai gândit vreodată să dai timpul înapoi? cum ar fi sa repari crestaturile din talpa? unde sunt acum, unde aş fi putut fi dacă, vis... -
M-am trezit insirand cuvinte in neant legate de un singur gand, un singur cand ramas pierdut, socant .. Imi pierd versul, retoric... -
Nu demult credeam că sunt nebuni cei ce iubesc Fără să consume, fără să atingă, Acum sunt un nebun rațional, Vreau să ating ... Să o...
