Riscând să îți supăr spiritul,
am pus un ciob din inima mea într-o floare
și am lăsat-o în mâna ta ...
cu speranța ca sub supravegherea ta
să curme suferința unui întreg...
Vreau să devii o constantă
în algoritmul secundelor ce vor trece,
să te opui cuvântului meu,
cursului meu naiv , intransigent...
vreau să schimb fără să știu ce-a fost,
vreau să ascult când tac...
vocea ta să decoreze fundalul naturii...
refuzul tău...
îmi ghidează astringent evoluția...
bucăți din mine cad pe rând pe mansardă
fără să fiu nevoit să-mi pese...
udate cu lacrimile tale se vor reconstitui...
dar acum mint, pentru că vorbesc de mine...
eu ascult cu vocea ta...
suntem mai buni amândoi ...
mai buni decât fiecare...
