Nu am mai scris de mult si asta se datoreaza in mare parte diversitatii de sentimente pe care am simtit/le-am simtit in ultimii 2 ani. Sentimente pe care le poti intelege doar dupa ce le traiesti.
Ma simt uman din nou, asa cum o data nu credeam ca sunt... Imi doream atat de mult sa simt incat imi pierdusem speranta si rabdarea, dar s-a intamplat si a trecut... am pierdut o lupta fara sa imi dau seama ca sunt in ea.
Poate cuvintele mele pot fi confundate cu un jurnal, dar sunt convins ca multi dintre cei care isi dau interesul sa citeasca aceste randuri au simtit ... sau vor simti .
Sunt convins ca nu e ceva neobisnuit, dar am fost coplesit de sentimente noi, de incercari ale unor gesturi opuse fiintei mele.
Nu demult imi repetam in gand toate efectele negative pe care le-ar fi putut avut aceasta persoana speciala a mea asupra mea, dar putin si mai demult le-am uitat si tot ce a ramas au fost nascociri, motivatii ale neputintei, reciprocitati neintelese in corespondentul uman cu care m-am confruntat.
Mi-am promis sa termin plangerea persoanelor plecate de bunavoie din atentia mea, dar nu vreau sa renunt la nici unul din sentimentele pe care le-am invatat. A fost cea mai buna profesoara a mea, dar a ales sa plece sa invete pe altcineva. M-a invatat nu sa uit, ci sa o invat pe ea, din pacate avea nevoie de acelasi lucru, dar inca nu am invatat sa predau lectia ei.
Stiu ca ii placea ca scriu si planuiesc sa continuu ... A trecut vreme, de acum au ramas multe ganduri de condensat, dar fluxul este destul de bine controlat si izolat.. spre mahnirea mea, pot sa scriu, cu bucurie, vreau sa scriu, sper sa invat sa scriu mai bine, mai modern, mai izolat.
