sub semafoare vii,

adulmec roșu,

dorințe verzi

îți calcă pașii...

sub sunete și valuri citesc parfumul tău,

adulmec stropii încă umezi,

simt urma lor în piele,

sărut urma...

doar clipe lungi m-ascund

de lipsa unui nou sărut,

adulmec mâna și te-ating...

sub lună... ochii vii se sting...

trăiesc gândind la vise albastre,

e doar o carte despre astre,

adulmec vina și te strâng,

sub umbra pomilor din crâng.

p.s. o poezie mai veche [cred ca aveam 16 ani cand am scris-o, dar mi s-a parut simpatica regula]

Inconstant

Încă visez când mă trezesc,
încă adorm neliniștit de gândurile
imprimate cu parfumul tău,
sufocat de dorința absurdă de absolut
refuz să continuu să respir
în trepte,
în căutarea unui aer pufos
găsesc căderea ce mă aruncă din vis...

Jumătatea neagră

decorat cu o gripă globală,
sufletul meu își numără stelele în apă,
a fost o dată...
am fost o dată...

greșeli fără soluții,
repetând greșelile într-un univers fără răspunsuri,
numărul încercărilor maxim permise se reduc
inevitabil la jumătate din întreg,

într-un univers apatic
mă rog ca greșeala mea să nu se întâlnească
cu a ta,
ar rezulta un întreg haotic,
drăcescul nepermis al unui început de mit,
în care noi vom fi vânați...

Ezitări frecvente

Rătăciți,
adunați
de străzile înguste,
de aglomerația răsunătoare,
împinși
de dogoarea năucitoare...

ne întâlneam
lângă acvariul viselor,
visând răcoritor,

din gesturi,
din priviri,
împinsă de tăcerea ciudată,
ajunși față în față,
cuvinte triviale îți populau buzele,
trăiai nepăsător o întrebare
la care nu doreai un răspuns:
”La ce te gândești?”

trezit
din meditația indusă de liniile tale fine,
de frica unei bâlbâieli premature
în încercarea de a-ți contura relieful impunător
în cuvinte,
mă împotmoleam la un gol,
mincinos răspuns:
”La nimic”
Adăugând dezamăgitor
o întrebare vidă:
”Tu?”

dar acum?
tu la ce te gândești?

Tot luna tristă

Plutesc în fraze ascunse,
gândurile tale le decifrez cu procesorul meu încet,
vorbele se pierd,
vântul îmi mătură speranțele,
cuvintele...

îți recitez în gând
forma buzelor,
sărutul valului de aer răsfrând pe frunte,
forma sprâncenelor,
zâmbetul neadresat,
expresia restrânsă a dorinței tale...

expun nătâng forma gândurilor,
ascuns de adevăr îngân minciuni simple,
m-ai adormit în frumusețea ta,
am uitat cine sunt...

În război cu timpul

mergeam fidel la copacul cel mare din livadă,
pierduți ca doi copii în vraja vieții,
în toiul nopții nu era nimeni să ne vadă,
departe ...
în frunzele uscate ale timpului
ne scriam pașii...

acum,
ancorați în grijile unui mâine,
îmi citesc zilele ce trec
la sfârșitul săptămânii,
precum o carte
își citește cuprinsul...

pierdute
rândurile pline de secunde, clipe,
greu au trecut,
povestea mea a devenit cu totul
un cuprins.

Mărțișoare fără numere doar cu litere

În cinstea tinereții eterne a ochilor tăi
încerc să-ți amorțesc grijile sonore
cu o fetească din prima primăvară,
preocupări latente se topesc succint
în lacrima de ceară a lumânării
adormi copil al primăverii...
adormi încet la pieptul meu
în razele de mâine...

Culmea de simțuri

Gripat cu simțul străin
al unui animal în călduri
îmi inunzi porii cu parfumul transpirației tale
de pe buze,
ușor îmi amortizezi
pupilele cu relieful corpului tău,
prizonier pervers al brațelor mele,
gândurile tale
străine de orice închipuire a mea,
dau mișcare formelor
ascunse sub rochie,
ești ursitoarea simțurilor mele
pentru o clipă,
în fiecare clipă se naște
un alt sentiment,
viața
mi se scurge lent
prin vârful degetului
ce-ți mângâie lobul urechii,
adorm activ,
posedat de dantelele
lenjeriei tale.

Jalnică căutare a spiritului

Încă îți caut pașii
sub stratul de apă înghețată,
sub fulgii căzuți în dezordine
prin maratonul de cristale
ce-și depun spuma la picioarele mele,
încă îți caut mirosul
în jucăriile ce-atârnă-n
vitrină,
în rafturi,
în dulap,
în fața de pernă,
în așternut
și în schimburile de vară,
încă îți caut privirea
în mulțimea ce se adună la meciuri,
între spectatorii de la teatru,
între norii adunați
să plouă,
să ningă,
să plângă de fericire,
încă nu am renunțat,
dar el e doar un copil
ce visează aievea
și renunță să viseze la fel de repede,
dar el sunt eu
și plâng
în urma ta...
cu litere negre
pe albul retiniar.

Paznicul din vid

Mă revoltam curent la abordările ei
și îl trezeam din somn
căutând motive latente de harță
și cuvinte aruncate în contradictoriu,
dar el timid, necopt,
nu  le rostea,
le-nghesuie cu dor,
cu teamă și regret,
în vârful meu de pix
și doar așa ea a crezut
că străbate camerele goale
ale conștiinței lui,
fără să cunoască încăperile secrete
sau existența vreunui seif
deși ascuns la vedere,
în mitocănia lui,
dibaci,
se-ascunde uneori pe sine,
de mine,
fiecare din noi te caută
dar doar asta o să te facă unică...

ninge în podeaua subconștientului

ard lămpile triste
ale eului satiric,
nerecunoscător copilului
ce umblă ziua
prin fulgii aprigi de zăpadă
ce-i inundă pielea,
mă simțeam bine
și eu ... și el ...
dar am realizat mai greu
când un fulg i s-a oprit
pe-o pleoapă
și nu a vrut să se mai miște
de frică că o să cadă,
țipam degeaba ca un tânt
privind autobuzele cum pleacă...

nu vreau sa fac reclama...se potriveste poza

Compozit de Venin

Buzele tale moi mi-au amorțit simțurile...
ai căzut în brațele mele amorțite
precum o albină sedusă de țigara apicultorului,
purtați de sângele lui Hades
m-ai sărutat cu buzele pline de cerneala unei caracatițe,
cu sânii drept ace de viespe ai încercat
să ucizi un biet scorpion
minunat de carnea ta fragedă
în somnul treaz al veninului,
realitatea e  doar o ușă dintre celelalte uși,
tu ești partea întunecată
și eu a ta
și tu a mea,
îmbrățișați am împietrit în fața oglinzii.

Ghem de dorințe

Mi-am îmbrăcat cuvintele la patru ace
în speranța că descrierea staturii tale
îmi va servi drept scuză
pentru a te seduce,
pentru a-ți trimite inhibițiile
adresate corpurilor străine de tine
în abisul sângeriu al trecutului albastru.

erai convinsă că am furat cuvintele lui Zeus,
și florile lui venus,
dar le-ai primit,
te-a surprins originea lor,
dansând în hora iubirii
te-ai lăsat înșelată de complotul Herei
și de slăbiciunea mea.

Acum ești vocea conștiinței mele
ascunsă,
tăcută,
zidurile pustii
ridicate din mândria unui frumos,
îți înfrânează corpul în drumul
spre spirit...
lupul meu încă răscolește malul Styxului,
nu va renunța
până la sfârșitul eternității.

Urât de Frumoasă

Stă neclintită
privind spre tine
în gol
în scârbă alungă privirile străine,
iși aștepta privirea,
o privire ce trebuie să o dezghețe,
stă dulce și amară,
simțind cum privirile trecătorilor
îi violează trupul gol,
sânii apăsați cu răutate
de insistența privirilor
sunt tari ca piatra,
din piatră îi este inima
neferită de vânt,
de timp,
pare să șoptească surd:

eu sunt nemuritoare,
iar voi
bieți trecători.

Străină

Din fumuri, grețuri și priviri perverse
îți aduni impresiile
unei vieți
virtuale,
sughiți subțire
cuvinte despre absolut ...
absolvită
de vină
nefericești o rasă întreagă
de cotropitori,
sclipiri inocente îți zidesc sumar privirea
între portofele...

Citești
pe ascuns
fericirea
într-o carte scurtă,
pierdută
între rândurile ei
îți este descrisă viața,
te-ngrozește
sentimentul
de a o putea citi într-un
paragraf.

Scrum

Pixul sângerează
străpungând manuscrisele zilelor triste,
ochii-mi agitați
se liniștesc privind
grămada de chibrituri folosite,
le pot identifica
pe rând
după mărimea flăcării,
unul din ele
s-a stins imediat
ce am dat foc caietelor din școală,
manuale nefolosite,
cu altul
m-am fript
în încercarea de a arde
fiecare diplomă,
suvenirurile
m-au obligat să folosesc o întreagă cutie.
Cu un chibrit de-abia aprins
am ars amintirea ta,
cu altul
pe celelalte...

Acum
îmi este suficientă
o mică urnă
în care să le pot purta cu mine,
oricum erau alterate...

mai am și
grămada de chibrituri.

În pădure

Îmbibat cu impresia unei singularități
bizare
mă afund
în padurea de conifere
a eului,
neînțelese,
minunile din interior
au devenit fenomene ale întunericului.

Mă așez zâmbind
pe buturuga unde a început ...
din practicile,
presupuse oculte,
am șlefuit un creion
ce mă poate ajuta să mă integrez în depărtările pădurii,
am închis în el
cântecul greierilor,
al izvorului timid de gălăgie,
foșnetul frunzelor în bătaia vântului,
susurul râului...

Ființe egoiste

Nu știu de ce numele tău îmi sărută tâmplele,
zâmbetul tău zgomotos îmi hrănește orgoliul
 infinit mai mic decât frumusețea ta interioară,
glasul tău sincer și amar îmi topește cerneala...

totuși în cruda sinceritate ai uitat de gândăcelul cuminte
ce așteaptă firimituri,
de albinuța harnică ce așteaptă momentul polenizării,
de trântorul romantic ce trăiește din munca lor...

ființele suave își înclină existența
ființe egoiste !

exercițiu de noapte

ochi virgulă
sprâncene punct peste virgulă
buze punct punct punct
săruturi lungi virgulă
săruturi scurte punct

mirosul imprimat în obraji
și virgulă
și un gust extrem
de dulce lângă punct și limbă
mi-alină dungile în semne de exclamare
suflarea ta întrebătoare dintre virgulă și linie
în timpul cursului de engleză virgulă română
punct peste virgulă
adoarme semnul de întrebare
prins
între sfârcul tău
și un mare semn de exclamare
punct
sărut punct punct punct

Subtilul clește de dinți

nu pot decât să vreau,
așa a început...

am vrut să mă cunoști ,
mi-ai barbotat neuronii
in parfumul tău
subtil,
dulce,
aroma buzelor tale
mi-a sudat pleopele,
am închis ochii,
nu puteam decât să vreau
mai mult,
dar ...

m-ai învațat să vreau
ca buzele mele
să simtă opulența
buzelor tale,
dar ...

vreau sa începem din nou jocul,
dar nu mai e un joc ...

în final
nu a rămas decât să vreau.