Rătăciți,
adunați
de străzile înguste,
de aglomerația răsunătoare,
împinși
de dogoarea năucitoare...
ne întâlneam
lângă acvariul viselor,
visând răcoritor,
din gesturi,
din priviri,
împinsă de tăcerea ciudată,
ajunși față în față,
cuvinte triviale îți populau buzele,
trăiai nepăsător o întrebare
la care nu doreai un răspuns:
”La ce te gândești?”
trezit
din meditația indusă de liniile tale fine,
de frica unei bâlbâieli premature
în încercarea de a-ți contura relieful impunător
în cuvinte,
mă împotmoleam la un gol,
mincinos răspuns:
”La nimic”
Adăugând dezamăgitor
o întrebare vidă:
”Tu?”
dar acum?
tu la ce te gândești?
