Stau cu spatele la pomul meu
crengile sale, căi ale posibilităților,
mai îndrăznețe , mă bat insistent pe umăr,
radical, rămân indiferent.
sunt rădăcina timpului pierdut
și vreau să urc,
nu înainte de a fi analizat fiecare frunză,
fiecare ram.
mugurii supuși îmi oferă harta deziluziilor
și a speranțelor deșarte,
odată plecat, nu mă voi mai întoarce
până ce nu voi fi ajuns în vârf.
Postări populare
-
te observam atent, încercând să te provoc să ataci situatii in care greșești... și ai greșit.. dar greșeala te făcea perfectă pentru mine...
-
Nu am mai scris de mult, Deci a revenit timpul să îmi definesc cuvintele, Ideile care îmi bântuie spiritul sărac de ceva vreme, Pr... -
Nu am mai scris de mult si asta se datoreaza in mare parte diversitatii de sentimente pe care am simtit/le-am simtit in ultimii 2 ani. S... -
Ascult involuntar briza mării, perne de plajă, foșnind în culorile tale, privesc buzele mute, vorbind în van, aud doar vocile ta... -
continuu să rătăcesc în căutarea mirajului deșertic al sânului tău, al brațelor mele pline cu tine, merg prin arșița privilor tale...
