Îți ascult mișcările șubrede
ce îmi umplu sfera fonetică,
îmi accelerează pulsul,
îmi colorezi auzul cu sărutări amobile,
m-ascund în albul limfatic
doar să te observ.
Mă liniștesc fonetic la adăpostul pieptului tău,
îmi mângâi privirea cu mișcări calme
din șolduri,
din brațe,
îți umezesc pielea cuminte
cu câteva cuvinte
fără cerneală...
țintesc valuri grizonate,
împodobite cu visele tale,
ridic norii,
socratic sprerînd la visare,
privind nepăsător o speranță cum moare,
salvez sub săruturi
doar
săruturile tale...
înnotăm frenetic
într-un întuneric,
mâinile mele
vâslesc adânc... calm...
pe pielea ta,
fără a ști să-nnoate,
mâna ta stângă
este
monarhul pieptului meu,
neîncetat
scrii idei
în săculețul subconștientului meu,
fin ascuns,
între dorințe...
îți simt pofta crescând,
în mâinile tale, pielea mea,
e doar scrum de țigară,
lași urme adânci...
și sângele...
curge curios
pe gâtul meu,
pe sânul tău...
te hrănesc acerb cu sărutări solide
și mușcături de mort,
curând viu...
pășești abil
pe vârful picioarelor mele...
te mușc de durere
și-nvii,
și mori de plăcere,
și-nvii..
"Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară. Şi mă durea mâna ca o ghiară Neputincioasă să se strângă Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă."
Tudor Arghezi
Nu trebuie să-ţi impui să scrii o operă, trebuie doar să spui ceva care să poată fi şoptit la urechea unui beţiv sau a unui muribund.