Codări macabre ale ştiinţei absurdului
îmi însoţesc credinţa,viaţa şi voinţa.
Sunt un simplu vânător al absolutului
ce-şi mestecă timpul analizând oglindirea
unei poame dulci şi seacă.
Vântul îmi numără , şiret, firele de păr,
se-ascunde obtuz în chipul tău
şi-ţi conturează buzele nepăcătoase, încă...
Soarele-mi adoarme mâinile la gâtul tău ,
leagăn al glasului vital ce-mi mângâie timpul.
Cu corzile rupte, cu sufletul spart
îmi caut sfârşitul tânăr în jurul bustului tău.
Încă îmi mai ademeneşti proiecţiile camerei obscure,
în rame târzii îţi fotografiez mişcările potrivnice
şi le ignor în oboseala unei călătorii de amor.
Bătăile inimii scad, mai rare decât ale unui ceas
intrat în amorţeala timpului pierdut.
Mi-ai dat sens,direcţie, culoar, dar mi-ai furat
mingea cu ochii tăi sclipitori, înşelători,
alerg fără ţintă prin labirintul meduzei.
2010-06-24
Sens.Definiţie.
2010-06-24T22:49:00+03:00
DEC.I
poezie|
Postări populare
-
te observam atent, încercând să te provoc să ataci situatii in care greșești... și ai greșit.. dar greșeala te făcea perfectă pentru mine...
-
M-am trezit insirand cuvinte in neant legate de un singur gand, un singur cand ramas pierdut, socant .. Imi pierd versul, retoric...
-
Mă plimb tăcut pe perna mea, gîndesc liniar... aud șoapte scurte, dar ești departe... sunt doar urme de tine peste tot, umbre ale s...
-
ațipit cutremur perna udă, mirosul tău se-aude din cearșaf, adorm târziu, nu dorm deloc, am ochii vineți de nesomn, dar nu...
-
Îmi simt inima într-un subcircuit continuu indus de șocul volumului de electroni estompați de furia gândurilor tale, îmi aud gânduril...