Cuprins de frunzele tale dulci,
am uitat de zilele de arșită,
de nopțile pustii,
îmi găsesc adăpost în căsuța buzelor tale moi,
îmi vindec rănile în infirmeria blândeții tale,
sunt doar un corb rănit,
poposit la umbra ciupercii tale,
dar am mușcat prea adânc,
halucinez în realitatea dulce
smulsă din coapsele-ți subțiri...
simt doar plăcerea prezentului
și ura lipsei de promisiuni,
am doar un timp de împărțit
pe care mi-l furi,
atât de dulce, atât de plăcut...
sunt furat de plăcerea unei ultime țigări,
unui ultim fum, care mă mint că se va sfârși...
la fel de plăcut cum a început,
sunt doar un nefumător
ce încercă gudronul dulce al buzelor tale
pentru ultima oară...
de fiecare dată...
