sap tunele scurte deasupra unui râu de lacrimi,
sap cu unghiile tocite,
pe rând cu fiecare mână,
cu fiecare picior,
doar cu lumina unei lumânări roșii, parfumate,
ce se stinge de fiecare dată când se topește puțină ceară,
calc timid, așteptând să trec peste râu,
din când în când mai vine câte cineva
și bem o cafea,
dar mie nu îmi place cafeaua,
mai fumăm o țigare,
dar eu nu fumez...
sap râuri lungi deasupra unui tunel de lacrimi,
sap cu ochii munciți,
pe rând cu fiecare ochi,
pe rând îmi storc obrajii,
doar cu întunericul lunii
ce se reflectă din lacrimile ce m-au părăsit,
nu vine nimeni cu cafea,
Atum și Osiris mă privesc însetați,
mă adorm cu cântece înfiorătoare,
dar nu adorm ...
