poate că dacă aș avea aripi,
aș schimba un petic de lume,
în bine,
în binele pe care îl cred eu,
în sclipiri de ochi inocenți,
adorm neliniștit de gânduri,
intolerant neputinței de a ieși dintre ziduri,
îmi ard colțuri din sufletul
ce zace noaptea între pereți,
arde în flăcări umede,
flăcări ce îmi topesc teama
unui început de amintire,
topesc lacrimile uitate în mansarda plină
de cutii prăfuite,
îmi pregătesc somnul
în fâlfâit de aripi,
în mângâieri ale palmelor tale,
poate că toate sunt imaginare...
poate nu...
